Primul eveniment de debate la Costești

20 de elevi romi și neromi din clasele a VII-a și a VIII-a, care învață la Școala Gimnazială Costești, au susținut primul eveniment public de debate din comuna Costești, județul Buzău. Pe 8 aprilie, la căminul cultural din Costești, elevii au supus dezbaterii subiectul locurilor speciale pentru romi din cadrul liceelor dar și subiectul accesului elevilor la facebook, aducând diverse argumente în legătură cu aceste teme nu de puține ori controversate.

Evenimentul a marcat finalul proiectului “Mai puternici pentru Costești”, proiect educațional și de activare civică dedicat comunei Costești, jud. Buzău. Proiectul a fost derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Comunitară Buzău, Școala Gimnazială Costești și Instituția Prefectului Buzău, în perioada aprilie 2015 – aprilie 2016.

Încă din august 2015, Centrul de Advocacy și Drepturile Omului, cu sprijinul cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Costești, a pus bazele primului grup de debate din comunitatea Costești.

Discursul public și dezbaterea sunt abilități utile oricărui cetățean care vrea să ia atitudine. Dezvoltarea acestor abilități de la vârste fragede este mai puțin obișnuită în sistemul educațional din România. Asta nu ne-a oprit să dezvoltăm acest grup pilot, dorind să promovăm modelul și în cadrul altor comunități vulnerabile.

Grupul de debate din Costești a fost inițiat în tehnici de oratorie și debate în cadrul Taberei de debate organizate în luna august 2015. Trainer a fost Ioana Covei, coordonatoarea grupului de debate Shukar Club. Elevii din Costești și profesorii lor vor continua antrenamentele de debate și după finalizarea proiectului.

1

Proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Proiect derulat de:

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi: www.eeagrants.org.
Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.

Contact

Dacă ai un proiect în vedere sau vrei să afli mai multe despre serviciile și activitatea noastră, nu ezita să ne contactezi.